Cheile Nerei, o tura de poveste…

Vineri, 22 aprilie, plecam cu primavara in suflet sa descoperim Romania. Ne oprim la primul nostru obiectiv: Muzeul Trovantilor din Costesti. Formatiuni stranii, bizare, parca ne privesc cu intelepciunea stransa in ani si ani…s-au nascut din nisip alunecand in vale si au crescut cu multa rabdare…imi este daruit si mie unul si mi se cere sa imi pun o dorinta…il strang cu speranta in palma si ii adresez cu incredere dorinta mea cea mai arzatoare, si simt cum incepe parca sa-mi incolteasca printre degete…
De aici pornim spre urmatorul nostru obiectiv, Pestera Muierilor, Baia de Fier, judetul Gorj. Aflam cu mirare ca este formata de mai bine de 4 milioane de ani, sapata in calcarele mezozoice de cursul raului Galbenu. Parcurgem pestera de aproape 1 km intocandu-ne parca in timp; Formatiunile dantelate si aerul racoros ne soptesc incet povestea femeilor si a copiilor ce isi gaseau aici adapost pe timp de razboi; Ne inchinam in fata “Altarului” creat atat de maiestuos de natura si privim cum tavanul si podeaua isi intind bratele dorind parca sa se atinga, poate acum, sau poate peste alte mii de ani…
Iesim la lumina si ne continuam drumul spre Baile Herculane. Mirosul greu de sulf ne da de veste ca am ajus…pornim pe urmele fantomei misterioase a dacului ce pazeste inca comoara stramoseasca. Amirand cladirile pline de poveste si contrastul dintre vechi si nou, ajungem in fata statuii lui Hercule, care vegheaza inca cu maretie asupra locului. Incepem sa ne cunoastem si sa stabilim conexiuni. Muntii Cerna ne ofera un cadou minunat, un somn linistit si odihnitor, asa ca suntem gata pentru o noua zi plina de magie…
Prima noastra oprire este la cascada Bigar, considerate a fi una dintre cele mai frumoase cascade din lume. Inca purtand parca in pantecele lui plansetul dragostei neimplinite, raul Bigar isi desavarseste perfectiunea printr-o ploaie rece si limpede, siroaie de frumusete contopindu-se parca firesc si pierzandu-si urma in apele cristaline ale raului Minis;
Bem apa de sub stanca cu speranta de a avea, conform legendei, cei mai frumosi copii si asteptam binecuvantarea iubirii ce o purtam in suflete;
Salutam soarele cald ce a venit sa ne acompanieze pe traseul nostru catre cascada Beusnita. Drumul ne poarta contra apei ce alearga grabita lasand in urma ei susurul ce ne elibereaza mintile si ne indeamna sa traim fiecare pas. O poienita plina cu soare si verdeata ne ademeneste parca sa alergam desculti prin iarba, asa cum o faceam cand eram copii. Ajungem la Lacul Beiului. Culoarea lui de un turquoise ireal, hipnotizant si soarele ce isi plimba degetele dinspre luciul apei catre profunzime nascand alte si alte culori ne fac sa zabovim un timp, facand parca sa ni se scurga din vene si ultimele farame de incordare…ne desprindem din visare si pornim spre ultima tinta a zilei, cascada Beusnita.
Odata ajunsi privim amutiti caderea de apa si simtim cum stropii ce sar din stanci ne mangaie umerii. Cu greu reusim sa ne desprindem si sa pornim inapoi. In cea de-a treia zi drumul ne poarta spre o alta minune a naturii, Cazanele Dunarii, loc in care aceasta isi croieste drumul printre stanci lasand parca malurile sa se apropie; deasupra noastra dainuie chipul celui care nu ne lasa sa ne uitam originea, chipul lui Decebal.
Ne intoarcem acasa cu bucurie in suflete… bucuria de a fi trait asemenea momente, de a fi vazut asemenea lucruri, de a fi cunoscut asemenea oameni frumosi.
Abia astept urmatoarea aventura!
Multumiri TED, Angela, Cizz!