Cheile Nerei, o tură de poveste…
Vineri, 22 aprilie, plecăm cu primavara în suflet să descoperim România. Ne oprim la primul nostru obiectiv: Muzeul Trovanților din Costești. Formațiuni stranii, bizare, parcă ne privesc cu întelepciunea strânsă în ani și ani… s-au născut din nisip alunecând în vale și au crescut cu multă răbdare… îmi este dăruit și mie unul și mi se cere sa îmi pun o dorință… îl strâng cu speranță în palma și îi adresez cu încredere dorința mea cea mai arzătoare și simt cum începe parcă să-mi încolțească printre degete…De aici pornim spre următorul nostru obiectiv, Peștera Muierilor, Baia de Fier, județul Gorj. Aflăm cu mirare că este formată de mai bine de 4 milioane de ani, săpată în calcarele mezozoice de cursul râului Galbenu. Parcurgem peștera de aproape 1 km întorcându-ne parcă în timp; formațiunile dantelate și aerul răcoros ne șoptesc încet povestea femeilor și a copiilor ce își găseau aici adăpost pe timp de război; Ne închinăm în fata „Altarului” creat atât de maiestuos de natură și privim cum tavanul și podeaua își întind brațele dorind parcă să se atingă, poate acum, sau poate peste alte mii de ani…
Ieșim la lumină și ne continuăm drumul spre Băile Herculane. Mirosul greu de sulf ne dă de veste că am ajuns… pornim pe urmele fantomei misterioase a dacului ce păzește încă o comoară strămoșească. Admirând clădirile pline de poveste și contrastul dintre vechi și nou, ajungem în fața statuii lui Hercule, care vegheaza înca cu mareție asupra locului. Începem să ne cunoaștem și să stabilim conexiuni. Munții Cerna ne oferă un cadou minunat, un somn liniștit și odihnitor, așa că suntem gata pentru o nouă zi plină de magie…
Prima noastră oprire este la cascada Bigăr, considerată a fi una dintre cele mai frumoase cascade din lume. Încă purtând parcă în pantecele lui plansetul dragostei neimplinite, raul Bigăr își desăvârșește perfecțiunea printr-o ploaie rece și limpede, șiroaie de frumusețe contopindu-se parcă firesc și pierzându-și urma în apele cristaline ale raului Miniș;
Bem apa de sub stâncă cu speranța de a avea, conform legendei, cei mai frumoși copii și așteptăm binecuvantarea iubirii ce o purtăm în suflete;
Salutăm soarele cald ce a venit să ne acompanieze pe traseul nostru către cascada Beușnița. Drumul ne poartă contra apei ce aleargă grăbită lăsând în urma ei susurul ce ne eliberează mințile și ne îndeamnă să trăim fiecare pas. O poieniță plină de soare și verdeață ne ademenește parcă sa alergăm desculți prin iarbă, așa cum o făceam cand eram copii. Ajungem la Lacul Beiului. Culoarea lui de un turquoise ireal, hipnotizant și soarele ce își plimbă degetele dinspre luciul apei către profunzime născând alte și alte culori ne fac să zăbovim un timp, făcând parcă să ni se scurgă din vene și ultimele fărâme de încordare… ne desprindem din visare și pornim spre ultima țintă a zilei, cascada Beușnița.
Odata ajunși privim amuțiți căderea de apa și simțim cum stropii ce sar din stânci ne mângâie umerii. Cu greu reușim să ne desprindem și să pornim înapoi. În cea de-a treia zi drumul ne poartă spre o altă minune a naturii: Cazanele Dunării, loc în care aceasta își croiește drumul printre stânci lăsând parcă malurile să se apropie; deasupra noastră dainuie chipul celui care nu ne lasă să ne uităm originea, chipul lui Decebal.
Ne intoarcem acasă cu bucurie în suflete… bucuria de a fi trăit asemenea momente, de a fi văzut asemenea lucruri, de a fi cunoscut asemenea oameni frumoși.
Abia aștept urmatoarea aventură!
Mulțumiri TED, Angela, Cizz!